Sincer, vorbele din bătrâni nu prea mi-au plăcut. Mi s-au părut demodate, greșite, oarbe, de-a dreptul. O vreme am acceptat câteva, apoi m-am scârbit și de ele. Niciodată nu erau de ajuns. Nu știu dacă au fost vreodată bune sau doar au rămas blocate în era lor. Dar, acum, pentru mine nu mai înseamnă mai nimic.
Nici nu vreau să mă gândesc la vorba cu cei 7 ani de acasă. Eu am stat 5. Primii 5 ani din viață au însemnat o educație dublă, de la părinți și bunici. Apoi am mers la grădiniță, despre care auzisem. Pe lângă educația de acasă (de la oraș) și de la țară, am primit și educație de grădiniță. Era prin 1990.
Apoi am mers la școală. Am schimbat grădinița cu școala primară. Făceam educație civică și tot felul. Educația mea creștea. Nu eram doar eu, acasă, uneori cu părinți și frați, alteori singur sau în combinații. Libertatea mea creștea odată cu cunoașterea. Apoi am aflat că libertatea mea va fi limitată de a altora. Mai târziu am crescut suficient cât să intru în societate. Eram matur.
Am stat 18 ani acasă și am primit și alte lecții de viață, nu doar cele de la părinți. Apoi am mers la facultate și la muncă. Altfel de educație. Aveam 26 de când am plecat de acasă la a doua facultate. După a doua facultate m-am întors și am tot plecat până în ziua de azi. Am muncit ca un câine și am încercat să fur orice pot, de la înțelepciune, la meserie și la batoane de ciocolată.
Astăzi mă opresc din educație și realizez că am primit mult de la părinți. Și de la societate. Când am devenit bărbat m-am hotărât să tai din educația proastă și să-mi fiu propria lege. Cum ar trebui să fie orice bărbat decent. Ceea ce am și făcut. Undeva pe la 14 ani, ca în vremurile tribale. Nu, nu devii bărbat în armată. În armată se leagă boii la căruță, nu se fac rituri de trecere la maturitate.
Am fost supărat fiindcă nu mi s-au oferit 7 ani de acasă prea sănătoși, am zis eu atunci. A trecut ceva vreme până să realizez că profesorii mei și-au făcut treaba. Mai departe, era datoria mea să-i cinstesc, continuându-mi creșterea. Ceea ce fac eu cu mintea mea mă deosebește și mă face unic în lumea asta. Cu puținul de la părinți, și de la prieteni și cunoscuți, și de la șefi, și de la oricine altcineva, mi-am făcut bagajele pentru călătoria asta. Și este destul.
Și atunci mă întreb, de unde vorba cu cei 7 ani de acasă? Cine mai are timp să stea 7 ani acasă, când până și simpla educație părintească poate dura liniștit 18 ani? Are să-mi fie milă de bătrânul pe care poate nu-l voi respecta pe stradă. Îmi va scoate ochii cu cei 7 ani de acasă, iar eu îi voi pune ochi cu o viață întreagă de acasă, unde acasă are 5 biliarde de stele, iar noi nu suntem decât călători de la un dormitor la altul.
stereologabsurd 